marți, 23 noiembrie 2010

Asa nu





Vineri seara...
Alimentez masina si ii trag si o baie ca sa arate frumos maine dimineata.

Ies la bere.

Ma suna Diana sa-mi spuna ca vremea va fi buna a doua zi.

Perfect.
Urma sa facem Creasta Balaurului. Un traseu nemarcat si necunoscut tuturor. Vremea buna ar fi de dorit pe un traseu de acest gen.

Sambata dimineata
Ploua...

Pornesc masina, aleg un post de radio cu muzica buna si demarez catre "extraction points".

O iau pe Ioana (tovarasa de tura de pe valea Priponului) apoi pe Hari si Tania.

Pornim intins catre Busteni.

La radio Romica Jurca ne spunea ca in Bucuresti vremea este frumoasa...

Oprim in Comarnic pentru nelipsitele branzoici. Deosebit de bune sunt.

Ajunsi in Busteni, ne intalnim cu Diana, Horatiu si bineinteles, Maia.
Incepe echiparea
Apare si un motan prietenos si iubaret

Cineva, nu stiu cine, vine si ne intreaba ce traseu vrem sa facem.
Ii spun.
Se uita la echipamentul nostru si ne informeaza ca sus a nins si e posibil sa gasim si gheata.

Ne urnim din loc pe la ora 9:20.
Greu... Vremea e mohorata si nu ne ajuta la moral.
Povestim diverse. Mai mult in gand...

Pe traseul catre Valea Morarului observam o multime de arbori recent doborati.
Pana si bradul ce bara cararea de o groaza de vreme, loc de hodina obligatoriu, este taiat in doua.

Ajungem la Valea Morarului si incepem sa urcam pe firul vaii. Sus pe creste e ceata. Ajungem in Poiana cu Urzici (primul loc de unde se poate ajunge pe Creasta Balaurului) si decidem ca nu se pune problema sa urcam pentru ca nu ne-am putea orienta.

Mergem mai departe pe vale...

Urcam cand pe iarba, cand pe stanca.
Lumea se descurca foarte bine.

Luam o pauza pentru glucoza, apa si poze.
Ceata se mai risipeste si se vede valea.



Pornim printr-un mic canion ce a mai ridicat moralul si temperatura tovarasilor

Ajungem si la ferestruica...
Tania :)

Hari, o maratonista convisa, o ia inainte.
O aud strigand vesela: "Zapadaaaaaaa!"
Iar eu imi spun: "Fu... ck"
Din 6 persoane, doar 3 aveam pioleti. Si nimeni coltari.
Doar Maia se putea lauda ca are coltari. Cu 4 puncte fiecare. Dar n-avea piolet.

O vad pe Hari. Radia de fericire la vederea zapezii.
Io, io eram la polul opus.

Valea se mai domoleste...
Pornim catre piscul inzapezit din fata.

Vorbesc cu Diana.
Je: "Nasol cu zapada asta"
Di: "O sa fie dubios, dar vedem acolo ce si cum"
Je: "Ase zic si io"

Ma apropii de zona inzapezita. Cu micul zoom al aparatului foto.
In poza am marcat traseul de urmat.

Ma uit in spate, spre Creasta Balaurului. Cerul albastru, cu mici pete luminate de soare.
Frumos acolo.
Pe cand la noi...

Totusi, imi parea bine ca n-am fortat nota urcand pe Brana Mare a Bucsoiului, al doilea loc pe unde se poate ajunge pe Creasta Balaurului. Vad zapada, iar capatul crestei este in ceata.

Mergem mai departe.
Ma gandesc la cordelina mea.
Este prinsa de rucsac.
Ce bine ca am luat-o...

Ne apropiem de zona inzapezita.
De fapt primele petice au aparut deja.
n-2 din lume se bucura.
Aflu diferenta dintre canafi si ciucuri
Ioana are canafi
Diana are ciucuri.
Ana are mere. Dar ea nu participa la tura...

Le ajung intr-un final pe Hari si Tania.
Ma bucur sa aflu ca-s nitel obosite.
Prea luasera avans :P

Facem o pauza de masa.
As dori sa am cuvintele potrivite pentru a va descrie ochii Maiei.
Doua lacuri negre, adanci, induiosetoare, care iti cereau sa arunci ce aveai mai bun din mana in haul cu creneluri albe si tapetat de covorul rosu al limbii.

Puteti sa va inchipuiti?

Bun, terminam de mancat si pornim prin ceata spre baza saritorii.
Ioana :)

Ajungem la baza saritorii.
E ora 14:00
Ordonez lumea in grup. Pe cei fara multa experienta ii asez intre mine si Diana.
Urcam cat mai aproape unii de altii ca sa nu ne aruncam pietre in cap.
Ah da, nu aveam nici casti.

Fiind in fata grupului, ajung la o zona de piatra friabila acoperita cu zapada si gheata casanta.
Incerc sa urc.
Imi dau seama ca nu toata lumea va putea urca in siguranta saritoarea.

Propun ca eu sa urc vreo 18 metri mai sus si apoi sa ii asigur.
Leg cordelina de mine.
O leg apoi pe Ioana de mine. Nodul opt dublu prin urmarire imi iese. Dar nu la prima incercare. Si asta ma supara.

Urc.
Este relativ usor. Mai putin doua zone mai pamantoase.
Ma opresc pe o polita pamantoasa, marginita in amonte de o zona stancoasa de care puteam sa ma sprijin.

O filez pe Ioana
Se descurca excelent. Doar ca ii este foarte frig la maini.
Ajunge langa mine si o asez pe polita, la 1,5 m de mine.

Urmeaza Hari. Urca la fel de bine.
O asez pe polita, chiar langa mine.
Ii este si ei frig la maini.
Imi dau seama ca nu mai este loc si pentru ceilalti.
Asa ca, le ajut pe fete sa urce putin mai sus de locul de regrupare.
Ele se deplaseaza putin mai departe de locul indicat de mine, dandu-mi emotii.
Erau cu zambetul pe buze.

Tania vine si ea. O asez pe polita. Nu este chiar in apele ei.
Nici eu nu sunt chiar ok.
Sunt stresat de faptul ca cineva ar putea pati ceva rau.

Totusi, peisajul e superb.
Rog lumea sa faca poze.
Eu nu puteam.
Aparatul era in rucsac.
Rucsacul in spate, ca sa-mi tina cald.

Iata cum arata valea...


Eu asigurand urmatorul tovaras...
Tania povestea ceva.
Tovarasul s-a dovedit a fi Maia.
Saracuta, s-a opus ascensiunii pana a ajuns la mine.
Si nu a fost in apele ei multa vreme.

Intre timp, Ioana si Hari ma anunta ca ele o sa urce mai sus.
Stiam ca zona e mai usoara.
Totusi, le-am pus sa-mi promita ca o sa aiba ochii cat cepele, iar mainile ca pioletii.
Despartirea de ele a fost un moment stresant pentru mine.
Nu puteam sa controlez ce se intampla cu ele.

Ca totul sa fie perfect, Tatiana schiteaza fara sa vrea o tentativa de alunecare de pe mica zona orizontala pe care statea.
Noroc cu osul stern, altfel imi sarea inima afara din piept.
I-am spus sa stea linistita.
Cuminte, ea mi-a spus: "bini".
Atat de calm incat m-a linistit.

A urmat Diana
Frigul nu a fost bland cu Tania.

Nici cu mine.
Eram deja de o ora pe acea polita.

La un moment dat vad pe vale doua persoane ce se indreapta spre noi.
Ma gandeam ca, daca au ajuns pana aici, sunt echipati.
Au ajuns pana in zona de jos a saritorii, in locul de unde am inceput sa-mi filez tovarasii.
Vazand ca nu au cele necesare urcarii pe saritoare, le propun sa ii ajut eu. Iar ei accepta.

Urmeaza Horatiu.
No problem.

Urmeaza cele doua persoane, o fata si un baiat.
Inainte de a o fila pe fata, o intreb cum o cheama.
Pentru usurinta comunicarii.
"Carmen"
Urca bine. Fara mari dificultati.
O dirijez din cand in cand.

Ajunge langa mine.
Ma vad nevoit sa o trimit deasupra mea, pentru a face loc ultimei persoane.
Aici, Carmen se sperie nitel si nu vrea sa inainteze.
Stiu senzatia. Am trait-o si eu.
Duc munca de lamurire cu ea.
Ajung sa ridic tonul, iar acest lucru are darul de a o face sa actioneze.
Ma ajuta si Horatiu.
Perfect.
Am loc pentru prietenul ei.
Il filez.

Ma ocup de Maia, care in tot acest timp statea printre picioarele mele si plangea.
O iau delicat de ham si coada, o asez pe directie si o trimit in sus.
Plangand si scotand scantei cu ghearele pe stanca, Maia reuseste sa escaladeze micul horn pe care am asezat-o.
Uita de plans si fuge spre Horatiu.

In zona saritorii raman doar eu, Tania, Carmen si prietenul eu, Stefan.

Ceilalti sunt mai sus.
Ii vad doar pe Maia si Horatiu.
Imi cer scuze Horatiu, dar politetea ma obliga sa vorbesc mai intai de genul feminin.
Si amandoi stim cat de avantajoasa este aceasta politete.
Doar am testat-o mai jos, pe vale :P
Sus, fara sa stiu de asta, fetele fac poze la un ciopor de capre.

Urc intr-o zona cat de cat orizontala pentru a-i fila pe cei 3 ramasi.
Nu am niciun punct de sprijin.
Nimic.
Rien.
Nada.
Situatia mi se pare periculoasa.
Imi amintesc de o poveste asemanatoare petrecuta pe Braul Caraimanului. Poveste ce nu s-a terminat deloc bine.

Mi-am infipt bine pioletul in pamant si speram urmatoarele:
-nimeni sa nu alunece
-daca aluneca, sa am timp sa ma agat de piolet (treaba foarte incerta)
-daca aluneca si eu nu ma agat de piolet, mi-am ales o zona preferata de alunecare, ceva mai soft. Asa parea din zona de unde priveam.

Prima a fost Carmen.
A venit aproape fara probleme.

Apoi Tania.
No problems.

La Stefan, care avea greutate mai mare mi-a fost frica.
L-am rugat sa nu alunece.
Si nu a alunecat.
In timp ce il filam, telefonul suna nebuneste...

Tot ce v-am spus pana acum a durat pana pe la ora 17:00.

Deja imi tremurau picioarele. De stres si frig.
Dar reusisem :)
Toata lumea era teafara si in afara pericolului.
Ma gandeam la o ciorba de burta.
Ma gandeam la Caru' cu Bere... Ce amintiri placute...
Mi se facuse foame.

Imi strang cordelina.
Urc.
Eram singur pe panta inzapezita.
Multumit ca nu m-au lasat nervii.
Multumit ca in cele 3 ore, am reusit sa pun deoparte toate amintirile despre lucrurile aiurea si fara sens ce mi s-au intamplat in ultima vreme.
Privesc peisajul.
Imi vine sa urlu de fericire.
Descarcare nervoasa?
Habar nu am.

Scot aparatul si fac o poza.

Apoi inca una spre Omu

Ajungem pe creasta la ora 17:15 si vedem ...

Vantul sufla destul de tare.
Ioana are nasucul inghetat.
Pe la 17:30 ajungem la Omu

Ne adapostim de vant, mancam ceva si decidem sa coboram pe Valea Cerbului.
O vale care mi-e cunoscuta.
De la stanga la dreapta, participantii la tura: Ioana, Diana, Maia, Horatiu (sorry again), Hari, Tania, Carmen si Stefan.

Carmen si Stefan ne propun sa ramanem in Busteni peste noapte.
Acceptam bucurosi.

Coboram pe celebrele serpentine. E ora 17:45.
Caldarea e inzapezita.
Luna straluceste pe cer.
Vedeam la sute de metri in jos.
Costila se contura frumos, cu zone de lumina si umbra.
Vantul nu mai bate. E calm.
Zapada se aude sub pasii nostri.
E voie buna.
Lumea e multumita de ceea ce vede.
E multumita ca a fost o tura frumoasa. Care continua...

Nu e poza cea mai reusita, insa poate o sa va transmita putin din ce am simtit si vazut acolo.
Luminile sunt ale orasului Azuga.

Sus in caldare am prezis ca vom ajunge la masini pe la ora 22.
Am ajuns pe la ora 21:40.
Cu gandul la o ciorbita fierbinte si un pat cald.
Am avut parte de ambele.

Poze cu patul nu am.

Cu drag,
Adi

PS IMPORTANT
Am invatat sau mi-am reamintit lucruri importante:
1. in turele dificile, numarul mare de participanti duce la intarzieri mari, oboseala si deci, sansa mare de a gresi.
2. verificarea echipamentului coechipierilor cu mai putina experienta. In aceasta tura unele persoane au avut haine prea subtiri, iar o persoana nu a avut frontala.

3. zapada pe creasta + zone de traversat dubioase = piolet + coltari + casca. (la masa am aflat de la Stefan ca, in zona saritorii a fost lovit de o piatra in cap. Se putea termina urat.)

4. nu am echipament, nu ma bag. (aici a fost o chestie: am urcat usor prin zonele dificile, si asta a fost motivul pentru care am continuat traseul. Daca nu ma simteam ok pe saritoare, nu as fi mers mai departe.)

5 comentarii:

  1. Salutare,

    Fara suparare, chiar daca valea pare usurica, nu trebuia sa urci fara echipament (casca, ham de fiecare, o bucla de 60-80cm si doua carabiniere cu filet de fiecare, o semicoarda, 2-3 pitoane, 2-3 bucle echipate, un dispozitiv de filare/rapel gen reverso, trusa de prim ajutor - atat cat ne pricepem sa o folosim si pentru aceasta perioada, chiar daca sansele ar fi fost minime de utilizare, coltari si piolet). Da, traseele aparent banale pot duce la surprize neplacute.

    numai bine si mers intins,
    Cristi

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ma supar Cristi.
    Am tras invatamintele necesare.

    Voi urma cat de curand un curs de alpinsm hivernal in care voi invata mai multe...
    Apoi voi aloca bani pentru echipamentul ce-mi lipseste.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. sincer mi se facuse frig cand citeam partea cu asteptatul 3 ore pana sa urce toata lumea in siguranta. nu stiu cum ati mai avut putere sa mai si coborati...si pe intuneric. adica putere s-o gasi, dar mi se pare extenuant. tin minte cum imi dadeam sufletul pana la omu si de-acolo nu ma mai urneam :)
    deci trebuie neaparat sa fac niste exercitii fizice pentru revelion...

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasă relatarea, pe măsură pozele!

    RăspundețiȘtergere
  5. hey, tot e bine ca v-ati descurcat, pana la urma dar... tot nu-i bine cu orientarea, nu-i nici asta traseul "clasic" - ocolirea cea mai comoda a saritorii de sub caldarea de sus se face prin stanga cum urci (dreapta orogenic) - e firicelul vaii care incepe la un moment dat (cateva zeci de metri sub saritoare) sa se adanceasca, de-acolo se merge pe un soi de terase pe stanga pana chiar sub saritoare (dar cu firul lasat dedesubt, in dreapta), apoi se face un culoar inclinat, in trepte, spre stanga, si dupa ce l-ai urcat s-a terminat treaba :) (zona e cu roca relativ stabila si cu o gramada de trepte si prize, nu pune probleme decat daca e inghetata)

    RăspundețiȘtergere