Zapada de Martie

Inceputul anului twenty ten nu a fost unul prea darnic in zile de iesit pe munte. Multa ninsoare... zapada instabila... vreme de sezut acasa...

Totusi, gandul de a face o tura la inaltime nu-mi dadea pace. Si se pare ca nu numai mie.Diana imi trimite un mail: "Ce faci in wend? Nu ai chef de o tura la munte? Macar ceva de-o zi…"
Era la marele fix! Tura de o zi pe o vreme ce se arata in buletinul meteo superba.

Zis si facut: la 7 fara eram la microbus cu directia Dambu Morii. Am ajuns repede acolo si, dupa doua ore de urcat pe traseul "drumul familiar" (banda rosie) am ajuns la cabana Piatra Mare (1628m).

Nu am facut poze pe dreum. Nici macar la urmele de ursache :)
Am dat in schimb de niste "ursache" cu blana de oaie, mari cat viteii:

Am plecat de la cabana, nu inainte de a manca niste ochiuri si sa bem ceai (excelente) catre varf.Zapada a inceput sa se topeasca si sa alunece la vale in forma de rotocoale ca niste kurtos colac.

Trecut-am ca prin urechile acului prin Coltii Pisicii

Ca sa ajungem pe platou.In urmatoarea poza, Diana cu un supe peisaj in spate. La orizont se vede Creasta Zaganului din Mtii. Ciucas.

Departe se vede Brasovul

Diana pe poteca de zapada. In mijlocul pozei se vede o mica alunecare de zapada datorata ruperii cornisei.

Zapada si cer...

La fel, Brasovul

De pe varf (1843m) se vede Postavarul. Bucegii erau cam cetosi, iar Piatra Craiului doar se ghicea din negura.

Am inceput coborarea. Zapada nu era prea mica, dar ne-am distrat la culme.

Ne-am mai intalnit cu doua fete ce mergeau catre Canionul Tamina. Samy si Alexandra. Am aflat ca venisera numai cu ocazii pana la Dambu Morii. Deci, la cum au fost de norocoase, am tras si eu sperante ca o sa prindem repede vreo masina catre casa.

Ajunsi la Canionul Tamina, am asteptat sa iasa din el vreo 25 de tineri excelent echipati: adidasi si blugi mustind de apa. Insa erau veseli nevoie mare.

Nu am pus poze cu ei ca mi-au iesit miscate, insa iata doua poze din canion.

Din nou la drum si, dintr-o zona defrisata fara mila am vazut Coltii Morarului.

Inainte sa iesim in DN1, am vazut si uneltele folosite pentru defrisare.

Si, iata-ne facand semn la ocazie.

Pana la urma ne-am splituit in doua grupuri ca sa avem sanse mai mari.Diana si cu mine am prins o ocazie pana in Predeal. Fetele cu o alta, pana in Sinaia.

Am ajuns in Bucuresti cu o intarziere normala de o ora, pe scaunele foarte "comode" ale CFR-ului.

Pe data viitoare :)

Cursul despre avalanse

Gandindu-ma ca umblu din ce in ce mai mult iarna pe munte, un curs despre avalanse nu mi-ar strica. Intamplarea a facut sa aflu despre un curs organizat de catre Clubul Alpin Roman la Busteni. S-a aprins beculetul, mi-am instiintat seful ca am nevoie de o zi de concediu si, vineri la ora 7:30 porneam cu acceleratul. O dimineata anosta. Nori. Ceata. Vreme de stat in casa. In compartiment n-am avut cu cine sa vorbesc. Toti erau in ton cu vremea. Nici macar ziarul Catavencu nu m-a inveselit. Poate doar prima pagina.
Am ajuns la Busteni cu o intarziere normala de o ora. Atmosfera e cea din poza de jos. Moralul meu era prin gropile de pe drum.


A urmat cazarea la Caminul Alpin (constructie terminata in 1932). Pe dinafara cladirea arata jerpelita. parca nici nu mai functioneaza. Surpriza vine odata intrat. Un hol luminos, masa de tenis, curatenie, papuci de casa (vreo 50 de perechi), bucatarie complet echipata, camere curate si paturi comode, sala de curs faina...
Mi-a mai venit moralul la loc. Probabil a sosit cu alt tren.
Dupa cazare, a inceput cursul. Cei de la electrica s-au gandit ca transmiterea informatiei doar pe cale orala catre primitori este mai eficienta. Asa ca, timp de o ora si jumatate, curentul venea si pleca. Pana la urma a ramas.

Prima zi de curs s-a terminat pe la ora 20. Deci treaba a fost serioasa. S-a discutat despre modul de declansare a avalanselor, tipuri de cristale de zapada, transformari in functie de temperatura etc etc...
Dupa curs, papa si dodo. A doua zi pe la 8:30 era plecarea in aplicatie. Meteorlogii prezenti (super de treaba oameni) ne-au spus ca un front atmosferic cu ploi va sosi spre seara. deci trebuia sa profitam de vremea buna de dimineata.

A doua zi de dimineata a plouat. Incolonati in monom, am strabatut cu stoicism traseul pana la Cascada Spumoasa (vara arata superb acolo). Si ploua... si ploua...

Am inceput sa facem o sectiune prin zapada pentru a determina tipul de cristale de gheata din straturi, gradul de rezistenta, umiditate etc...
A urmat apoi testul de stabilitate. Verdict: zapada se cere afara. Adica pleaca de pe o panta mai inclinata. Cu alte cuvinte, risc 3.

A urmat cautarea victimelor ingropate de avalansa. In poza de jos se vede un dispozitiv ARVA (Appareil de Recherche de Victimes d'Avalanche) de la Mammut. Foarte fain de lucrat cu ele. Acum a fost distractie. Intr-un caz real problema se schimba radical. Stresul cauzat de pierderea unui prieten, stresul cauzat de posibilitatea unei noi avalanse ce te-ar putea surprinde in cursul cautarilor, lipsa semnalului, timpul care trece foarte repede. Stii ca in primele 18 minute victima are 90% sanse de supravietuire. Stii ca salvamontul nu va ajunge in timp util...Dupa 18 minute, sansele scad la 30%! Cauti in stanga, in dreapta. Asculti in stratul de zapada si nu auzi decat bataile inimii tale. Brrr ...

Scena de antrenament: zona unei avalanse in placi de vant.

La inapoiere, a iesit soarele. Am aflat ca INMH e defapt INM, adica Institutul National de Mincinosi :)).

Au urmat orele de curs. La final am vazut un film despre cucerirea fetei nordice a Everestului. Film in limba rusa, netitrat. Au fost rasete generoase. Glume peste glume.

A urmat un scurt film facut de Salvamontul din Busteni. Nimeni nu a mai ras. Scene fara blur cu victime (morti) ale avalanselor. Am recunoscut si eu doua cazuri. Oribil. Am auzit doar din povestile altora cum arata... Acum am vazut :(

A treia zi. Nori. Noroi. Am pornit spre Muntii Baiului, in speranta unui strat de zapada mai consistent. Si l-am gasit :) Am ajuns deasupra norilor unde am dat de soare.

In aproape doua ore, doua persoane am sapat o groapa de 2,80m ca sa vedem stabilitatea zapezii si stratigrafia. Verdict: zapada nu pleaca.

Apoi distractia: ne-am inghiesuit cati am putut in groapa.

Au iesit din nori si Bucegii.

Incet, am pornit spre Varful Cazacu (1753m).

Undeva sub norul mare se afla Varful Baiul Mare (1895m) pe care am fost anul trecut in luna mai. Va recomand sa mergeti pe Valea Rea catre acest varf. Veti gasi narcise (http://www.flickr.com/photos/adriangaz-photography/4120419132/in/set-72157613118677243/)

Am ajuns si pe varf. Vantul caldut batea cu aproximativ 50 km/h (foarte ok)

Bucegii din nou...

Apoi, the way back to Busteni, primirea diplomelor si apoi cata casa...

Ca o concluzie a acestor 3 zile: a meritat. Mi-am facut prieteni si am mai invatat cate ceva despre avalanse (nimeni nu stie totul, exista contradictii, nebuloase). Ce se stie clar despre avalanse este ca sunt impredictibile in mare masura. Si au un comportament ciudat.

Pe data viitoare.

Iar doamnelor si domnisoarelor, un martie plin de caldura si bucurie!