luni, 10 ianuarie 2011

(Pe)Trecerea [1/4]

Ideea a venit prin august cred. Ea se baza totusi pe experienta anterioara a unui Revelion petrecut in acelasi loc.

Am dat telefon lui Puiu, seful Salvamont Arges ca sa-i spun ca as vrea sa fac din nou Revelionul in refugiul Iezer.

Dupa confirmare am dat sfoara prin tara si, echipa s-a stabilizat la 6 persoane.

Timpul a trecut.

O persoana nu a mai dorit sa faca parte din poveste, plecand catre o oferta mai buna.
A doua, Hari, pe care o cunoateti din doua povesti anterioare, nu a mai putut veni. Din cauza serviciului. Hari, muntele-i tot acolo si, cu siguranta o sa mai mergem :)

In locul lor, pe rand au aparut Ioana (o cunoasteti deja de aici si aici) si Ionut, cu care am facut unele dintre cele mai faine ture. Prima tura facuta cu el o gasiti povestita aici.

Au urmat intalniri placute prin cafenele si baruri, in care am discutat ce manaruri, ce bauturi ducem sus. Apoi ce trasee abordam la urcare si coborare, ce trasee vom face de la refugiu etc.

A venit si ziua cea mare.
Am trezit-o pe Natasa. A inceput sa toarca, multumita ca o scot la plimbare.
Am facut plinul de benzina si am inceput sa culeg oamenii de pe drum.

Prima a fost Anca. A venit u un rucsac greu si mare ca un sifonier.
Je: “Ce ai acolo?!”
Anca: “Numai ce trebuie, nu mare lucru”
Je: “Nu poti sa renunti la ceva? Ca-i tare greu”
Anca: “N-am ce. Sacul de dormit, mancarea, cateva haine si gata”
Je: “Biiineeeee”
Anca: “Fu...ck! Am uitat aparatul foto! Nu plec fara el. Hai ca nu stau departe.
Je: “Biiineeeee”

Urmatorul a fost Ionut.
A ajuns la timp, perfect echipat si cu voie buna :)

Ultima persoana pe care Natasa trebuia sa o duca a fost Ioana.
A ajun imediat. Zambitoare. Rucsacul nu era prea usor...

La Decathlon in parcare ne-am intalnit cu Diana, Horatiu si normal, Maia alias “bestie! Stai jos!”.

Pornim pe autostrada. Nu e polei, asa ca, mergem fara griji si, destul de repede. Nu depasesc totusi viteza legala.

Iesim de pe autostrada si apucam drumul catre Campulung. Drumul e plin de gropi, denivelari... Natasa nu e multumita. Eu sunt la fel.
Ajungem in Campulung. Orasul imi place.
Apoi, intersectia semaforizata, stanga, urmeaza Lerestiul.
Drumul este prost. Natasa imi sugereaza sa incerc sa ocolesc gropile. O fac.

Ajungem la barajul de la Leresti.
Fac primele poze.

Plecam mai departe, spre Cabana Voina. Trecem de cateva portiuni ale drumului, mai gingase. Natasa face fata.

Ajungem si la Cabana Voina. Vedem ca nu vom fi singuri la refugiu. Un grup de vreo 10 persoane sunt aproape gata sa urce.
Ne echipam. Unii rapid, altii (je) alene.
Spun la telefon La multi ani-uri, promisiuni ca nu sau ca da...

Insa echipa astepta startul, asa ca e timpul sa merg mai departe, asa cum zicea unu’, Jonny Walker. Din nou :)

Ii urezi si Natasei cu drag un La multi ani si sa ramana cu usile inchise pana ne intoarcem noi.

Urmam drumul forestier si, dupa o ora, ajungem la intrarea pe drumul de vara (PA). Pe drum vedem orga de gheata si sticlute puse la umplut :)



Pornim si, nu peste mult timp ajungem la intrarea pe traseul de iarna.
Trecerea peste Paraul Batrana este superba pentru Homo sapiens. Nu si pentru Maia, care se agata cu toate cele 4 maini de balustrada. Dupa traversare, mainile se vor transforma din nou in picioare.

Incepem urcarea prin padure. Mie nu-mi place. Nu am priveliste. Si nici rucsacului meu care, in semn de protest incepe sa traga in jos. Pactul facut cu Gravitatia este unul facut pe viata.
Spre surprinderea mea lumea urca excelent.
Niciun “ma doare”, “mai e mult?”... (nu ma refer si la Diana, care no, intelegeti, urca de parca ar avea 4x6).

Ioana imi arata ca zapada e pulver
Ajungem mai sus si ne hotaram sa facem o poza de grup.

Ah, am uitat sa va zic de Gogutza. Cateaua imbracata in blana maro. I-am spus Gogutza pentru ca multa vreme (pana pe 31.12.2010) am crezut ca e Gogu. S-a alaturat grupului nostru inca de jos, de la Voina. Voia un Revelion intre fete. Maia cred ca a fost multumita. Multumita ca Gogu nu a venit. Pentru ca barbatii e porci. (Dar ce bun e porcul...)
Cerul e albastru...

Zapada presarata cu cristale Swarovski...

Dar sa nu lungesc drumul prin padure mai mult decat mi-am dorit sa fie.

Ajungem in golul alpin.
Simt cum patrunde acul in vena si imi administrez o doza de adrenalina.
Incep sa ma simt in elementul meu. Iuhuuuuuu!
Ne adunam la marcaj...

Zapada e scanteietoare, pufoasa...


Dar e timpul sa mergem.
Rucsacul imi trage cu ochiul si imi spune ceva de genul:
“Ia-ma-n spate,
Du-ma departe,
Du-ma sus,
Pan’ la apus”

Avea sa fie adevarat.

Pornim in monom.
In spate lasam Bucegii, Leaota si (ce bine) padurea.
Anca e deschizatoare de drum.
Ioana, fully equiped

Diana si Horatiu urmati de Gogutza. De data asta Ionut e maturica. Nu pentru mult timp din fericire. Veti vedea de ce.

Drumul e greu uneori, dar frumos :)

Frumoasa Papusa isi arata ochii de dupa burqa de nori.Pentru a vedea mai mult, trebuie sa te arati demn de asta. Sa depui efort. Sa urci.

Ioana...
Aceleasi cuvinte ca mai sus... ;)

Raman pe post de maturica.

Peisaj cu jepi si zapada

Bucegii

Un avion.
Ma gandeam ca pasagerii stau acuma comozi in fotolii, band un pahar de vin si privind peisajul deosebit de la picioarele lor. Si asta fara niciun efort...

Da, stand in fotolii...
Ah, nu mai termina de zbierat copilul ala recalcitrant?
Ah, nu-si da mosul ala capul la o parte sa o vad pe stewardesa? Bosorog pervers...
Stiti ce parere avea Schopenhauer despre... Fuck off!
Ce vin prost, de duzina.... Pahare de plastic... Iar puiul a fost fara gust...
Uite si masivul Iezer-Papusa. O fi cineva p-acolo in momentul asta ?
Vreau jos. Vreau jos imediat !
O bomba va rog...

Pauza...

Piatra Craiului...

Apare crusta inghetata si, Ioana isi pune pentru prima data coltarii in picioare.
Un mic training si pornim mai departe...

Ne prinde noaptea.
Diana, Horatiu, Ionut, Maia si Gogutza sunt departe. Nu se mai vad.
In zona refugiului se vad cateva luminite.
Aprindem frontalele.
Urcam.
Ajungem in zona traverseului.
Anca aluneca din cand in cand.
Mergem pe urmele predecesorilor... mergem...
Noapte.

La un moment dat vad lumini ce vin spre noi.
Diana si Ionut au venit sa ne ajute la rucsaci.

Plin de usurare intind rucsacul... Nimeni nu m-a vazut. Parca eram omul invizibil.
Pentru a nustiu cata oara mi-am dorit sa fiu fata :))))))
Ciudat este ca multe fete vor sa fie baieti...
Deci, jonctiunea (cam arsa poza)...

Ajungem la refugiu dupa 7 ore.


Mancam, bem si radem.

Apoi dodo.
Maine va fi 31 decembrie.

9 comentarii:

  1. Frumos tare! Si aici , in fata calculatorului, imaginile imi taie respiratia!
    Va urez doresc sa cuceriti cat mai multe inaltimi anul asta!
    Salutari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Wind, iti multumesc pentru ca ai urcat cu noi.
    Data viitoare petrecem :)

    Un an plin de culoare sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma simteam asa incordata cand citeam de parca eram din nou cu dulapul in spate urcand si amintindu-mi iar si iar, ca o obsesie, citatul: "cand crezi ca nu mai poti inseamna ca mai poti inca pe-atat" ...citat ce ma facea sa ma simt foarte confuza.
    Si Adi, am zis eu fu...ck? :) imi amintesc doar de propria palma data peste cap (as fi avut momente de nefericire crunta fara camera, asa ca iti multumesc pentru indulgenta)
    Dar ce-a fost mai greu a trecut, urmeaza zilele rupte din rai...
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anca, gesturile pot fi exprimate si in cuvinte :))
    Te-ai descurcat excelent pe munte. Ai vointa puternica. Dar asta eu stiam de multa vreme.

    Da, in episodul urmator, petrecem si ne plimbam :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eh! Frumos sfarsit/inceput de an! Cand o sa ma fac eu mare o sa merg si eu pe munte iarna! Am zis!
    P.S. tare faza cu ... papusa! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Salutari!
    Foarte tari pozele! Poate m-as fi riscat si eu cu voi daca eram un pic mai aproape:))
    Hai cu partea 2, ca ma tii in suspans.

    RăspundețiȘtergere
  7. Diana: am avut o zi buna cand am scris prima parte. Sa vedem cum vor fi celelalte.

    Aripi de fluture: Iti multumesc. A fost frumos si mai vreau :)

    Radu: daca veneai, riscam sa fi ramas prin refugiu. Morti de atata ras.
    Vine si partea a doua. Lucrez la ea.

    RăspundețiȘtergere