(Pe)Trecerea [2/4]

Ieri a fost 30 decembrie.
V-ati prins. Timpul a trecut si s-a facut 31 decembrie. Ultima zi din an.

Cu inima grea parasesc caldura din sacul de dormit.
Merg sa pozez rasaritul.

Diana era pe metereze de multa vreme…

Gasesc acoperirea orange (fara trimitere la puterea actuala)
Dau telefoane de la multi ani. Rad. Ma simt bine. Merci Cristina ;)

Lumea prinde viata si ne punem pe mancat.
Ioana...

Pornim spre creasta. Ne gandim sa ajungem pe Iezerul Mare (2462m), apoi pe Varful Rosu (2469m).

Intr-o pauza punem pioletii la defilat. Ca in filmul “The wall”

Urcam…

Suntem doar noi… si ei, cainii

Soarele

Si zapada...

Diana

Ioana

Ajungem aproape de creasta. De fapt, cei harnici si puternici deja au ajuns.

Am ajuns sus in sfarsit. Cu totii :)

Vedem in zare:

Vf. Catunu

Vf Iezerul Mic (locul unde am fotografiat "Tridimensional nature" )

Fagarasii

Vistea si Moldoveanu

Negoiu

Gogutza se gandea:
"Foahhh, ce departe am ajuns, ce sus sunt... no body gonna belive me... Take me a picture please..."

Mergem mai departe spre varf.

Zapada frumos inghetata…

Ajungem pe Varful Iezerul Mare

Batman s-a intors

Anca si Gogutza (scuze pt urechile de iepure :P)

Mergem sa escaladam urmatorul varf…

Diana (ai avut si un carlig de care sa te tragi la nevoie)

Ioana

Je

Vf Rosu pare cam departe si ne gandim sa il lasam pe alta data. Eu cobor nitel in saua dintre Iezerul Mare si Vf. Rosu, apoi ma intorc.

Ne intoarcem si hotaram sa urcam pe Iezerul Mic

Buna-i gheatza?

Ingeras :)
Pe drum ne-am rasfirat.
Ionut era primul. Departe departe.
Apoi Anca si Gogutza. Departe.
Ioana si cu mine. Hmmm. Prin zona.

In spate Diana, Horatiu, Maia. Mmm, departzel.

Ioana si muntii...

Tinta noastra

Ioana

Ajungem pe varf. Vant puternic. Anca stie ce sa faca :)

Plecam de pe varf spre Crucea Ateneului. Coborarea e usoara si faina.

Crucea Ateneului

Ionut si cu mine mai ramanem pe creasta. Ne plimbam.
Restul trupei coboara spre refugiu.

Ajungem pe Vf. Catunu, apoi ne intoarcem si coboram spre refugiu.
Urma noaptea de Revelion.

Pregatiri...

Iesim sa vedem apusul de soare...

Apoi veseli, ne punem la masa, mancam si bem :)

Era ora 17.30 cand am mers sa ne odihnim.
Impreuna cu Mihai salvamontistul am hotarat conform traditiei ca ora 12 noaptea sa ne prinda pe creasta.

Somn. Cine putea.

Ora 22:15

Je: “Cine vine sus?”
Din sacii caldurosi: “Nu prea as merge...”
Je: “Haideti ca o sa fie fain”
Diana: “Ai vazut ca e ceata ?”
Je: “mmmmda, merg sa vad cam ce-i p-afara”
Dupa 1 minut de stat in frigul de afara decid ca se merita sa incercam urcarea. Ceata era pe alocuri doar. Cu tendinte de a disparea total.

Cu mare greu le conving pe Anca si Ioana sa iasa din sacii calzi si sa vina cu mine pe creasta. Unde-i frig.

23:15.

Echipati iesim pe usa refugiului.
Undeva sus, aproape de Crucea Ateneului vad doua frontale. Mihai si cu prietena lui erau aproape sus. Mai vad inca doua frontale mai sus.

Intru in fibrilatie si, dupa cum mi-au spus fetele, incep sa le biciuiesc.
Haideti... facem pauza... haideti... pauza... haideti... nu ne oprim inca... pauza... haideti...

Depasim doua persoane...

Ora 23:40

Ajungem pe creasta. Privelistea e nemaipomenita. O multime de orase se vad a picioarele noastre. Mii de luminite :)

Urcam apoi pe creasta.

Ora 23:44

Haideti... pauza...haideti...
Realizez ca Gogutza vine si ea sa serbeze pe creasta trecerea dintre ani.

23:50

Haideti.... pauza... haideti...

23:55

Ajungem in locul stabilit, pe un mic varfulet. Mihai cu prietena ne asteptau acolo.
Scot si montez trepiedul.

00:00:00

Anul 2010 a trecut. Traiasca 2011.
Uraaaaaaaaa!!!
Orasele parca erau bombardate. A fost feeric. Lumina... artificii...
In ciuda vantului, atmosfera era fierbinte :)

Pupaturi, la multi ani-uri...
Cognac de Recas...

Poze...

Revenim la refugiu.
Lumea petrece. Toooataaaa noapteaaaa.
Mai vorbim cate ceva.
Apoi ne culcam.

Doarme cine poate.

Azi e 2011.

(Pe)Trecerea [1/4]

Ideea a venit prin august cred. Ea se baza totusi pe experienta anterioara a unui Revelion petrecut in acelasi loc.

Am dat telefon lui Puiu, seful Salvamont Arges ca sa-i spun ca as vrea sa fac din nou Revelionul in refugiul Iezer.

Dupa confirmare am dat sfoara prin tara si, echipa s-a stabilizat la 6 persoane.

Timpul a trecut.

O persoana nu a mai dorit sa faca parte din poveste, plecand catre o oferta mai buna.
A doua, Hari, pe care o cunoateti din doua povesti anterioare, nu a mai putut veni. Din cauza serviciului. Hari, muntele-i tot acolo si, cu siguranta o sa mai mergem :)

In locul lor, pe rand au aparut Ioana (o cunoasteti deja de aici si aici) si Ionut, cu care am facut unele dintre cele mai faine ture. Prima tura facuta cu el o gasiti povestita aici.

Au urmat intalniri placute prin cafenele si baruri, in care am discutat ce manaruri, ce bauturi ducem sus. Apoi ce trasee abordam la urcare si coborare, ce trasee vom face de la refugiu etc.

A venit si ziua cea mare.
Am trezit-o pe Natasa. A inceput sa toarca, multumita ca o scot la plimbare.
Am facut plinul de benzina si am inceput sa culeg oamenii de pe drum.

Prima a fost Anca. A venit u un rucsac greu si mare ca un sifonier.
Je: “Ce ai acolo?!”
Anca: “Numai ce trebuie, nu mare lucru”
Je: “Nu poti sa renunti la ceva? Ca-i tare greu”
Anca: “N-am ce. Sacul de dormit, mancarea, cateva haine si gata”
Je: “Biiineeeee”
Anca: “Fu...ck! Am uitat aparatul foto! Nu plec fara el. Hai ca nu stau departe.
Je: “Biiineeeee”

Urmatorul a fost Ionut.
A ajuns la timp, perfect echipat si cu voie buna :)

Ultima persoana pe care Natasa trebuia sa o duca a fost Ioana.
A ajun imediat. Zambitoare. Rucsacul nu era prea usor...

La Decathlon in parcare ne-am intalnit cu Diana, Horatiu si normal, Maia alias “bestie! Stai jos!”.

Pornim pe autostrada. Nu e polei, asa ca, mergem fara griji si, destul de repede. Nu depasesc totusi viteza legala.

Iesim de pe autostrada si apucam drumul catre Campulung. Drumul e plin de gropi, denivelari... Natasa nu e multumita. Eu sunt la fel.
Ajungem in Campulung. Orasul imi place.
Apoi, intersectia semaforizata, stanga, urmeaza Lerestiul.
Drumul este prost. Natasa imi sugereaza sa incerc sa ocolesc gropile. O fac.

Ajungem la barajul de la Leresti.
Fac primele poze.

Plecam mai departe, spre Cabana Voina. Trecem de cateva portiuni ale drumului, mai gingase. Natasa face fata.

Ajungem si la Cabana Voina. Vedem ca nu vom fi singuri la refugiu. Un grup de vreo 10 persoane sunt aproape gata sa urce.
Ne echipam. Unii rapid, altii (je) alene.
Spun la telefon La multi ani-uri, promisiuni ca nu sau ca da...

Insa echipa astepta startul, asa ca e timpul sa merg mai departe, asa cum zicea unu’, Jonny Walker. Din nou :)

Ii urezi si Natasei cu drag un La multi ani si sa ramana cu usile inchise pana ne intoarcem noi.

Urmam drumul forestier si, dupa o ora, ajungem la intrarea pe drumul de vara (PA). Pe drum vedem orga de gheata si sticlute puse la umplut :)

Pornim si, nu peste mult timp ajungem la intrarea pe traseul de iarna.
Trecerea peste Paraul Batrana este superba pentru Homo sapiens. Nu si pentru Maia, care se agata cu toate cele 4 maini de balustrada. Dupa traversare, mainile se vor transforma din nou in picioare.

Incepem urcarea prin padure. Mie nu-mi place. Nu am priveliste. Si nici rucsacului meu care, in semn de protest incepe sa traga in jos. Pactul facut cu Gravitatia este unul facut pe viata.
Spre surprinderea mea lumea urca excelent.

Niciun “ma doare”, “mai e mult?”... (nu ma refer si la Diana, care no, intelegeti, urca de parca ar avea 4x6).

Ioana imi arata ca zapada e pulver

Ajungem mai sus si ne hotaram sa facem o poza de grup.

Ah, am uitat sa va zic de Gogutza. Cateaua imbracata in blana maro. I-am spus Gogutza pentru ca multa vreme (pana pe 31.12.2010) am crezut ca e Gogu. S-a alaturat grupului nostru inca de jos, de la Voina. Voia un Revelion intre fete. Maia cred ca a fost multumita. Multumita ca Gogu nu a venit. Pentru ca barbatii e porci. (Dar ce bun e porcul...)

Cerul e albastru...

Zapada presarata cu cristale Swarovski...

Dar sa nu lungesc drumul prin padure mai mult decat mi-am dorit sa fie.

Ajungem in golul alpin.
Simt cum patrunde acul in vena si imi administrez o doza de adrenalina.
Incep sa ma simt in elementul meu. Iuhuuuuuu!

Ne adunam la marcaj...

Zapada e scanteietoare, pufoasa...

Dar e timpul sa mergem.
Rucsacul imi trage cu ochiul si imi spune ceva de genul:

“Ia-ma-n spate,
Du-ma departe,
Du-ma sus,
Pan’ la apus”

Avea sa fie adevarat.

Pornim in monom.

In spate lasam Bucegii, Leaota si (ce bine) padurea.

Anca e deschizatoare de drum.

Ioana, fully equiped

Diana si Horatiu urmati de Gogutza. De data asta Ionut e maturica. Nu pentru mult timp din fericire. Veti vedea de ce.

Drumul e greu uneori, dar frumos :)

Frumoasa Papusa isi arata ochii de dupa burqa de nori.Pentru a vedea mai mult, trebuie sa te arati demn de asta. Sa depui efort. Sa urci.

Ioana...

Aceleasi cuvinte ca mai sus... ;)

Raman pe post de maturica.

Peisaj cu jepi si zapada

Bucegii

Un avion.

Ma gandeam ca pasagerii stau acuma comozi in fotolii, band un pahar de vin si privind peisajul deosebit de la picioarele lor. Si asta fara niciun efort...

Da, stand in fotolii...
Ah, nu mai termina de zbierat copilul ala recalcitrant?
Ah, nu-si da mosul ala capul la o parte sa o vad pe stewardesa? Bosorog pervers...
Stiti ce parere avea Schopenhauer despre... Fuck off!
Ce vin prost, de duzina.... Pahare de plastic... Iar puiul a fost fara gust...
Uite si masivul Iezer-Papusa. O fi cineva p-acolo in momentul asta ?
Vreau jos. Vreau jos imediat !
O bomba va rog...

Pauza...

Piatra Craiului...

Apare crusta inghetata si, Ioana isi pune pentru prima data coltarii in picioare.

Un mic training si pornim mai departe...

Ne prinde noaptea.
Diana, Horatiu, Ionut, Maia si Gogutza sunt departe. Nu se mai vad.
In zona refugiului se vad cateva luminite.
Aprindem frontalele.
Urcam.
Ajungem in zona traverseului.
Anca aluneca din cand in cand.
Mergem pe urmele predecesorilor... mergem...
Noapte.

La un moment dat vad lumini ce vin spre noi.
Diana si Ionut au venit sa ne ajute la rucsaci.

Plin de usurare intind rucsacul... Nimeni nu m-a vazut. Parca eram omul invizibil.
Pentru a nustiu cata oara mi-am dorit sa fiu fata :))))))
Ciudat este ca multe fete vor sa fie baieti...
Deci, jonctiunea (cam arsa poza)...

Ajungem la refugiu dupa 7 ore.

Mancam, bem si radem.

Apoi dodo.

Maine va fi 31 decembrie.

>>>
Vedeti ce s-a mai intamplat
>>>