Morcov de Mos Nicolae

Dragii mei,

O sa va povestesc o tura petrecuta anul trecut, fix de Mos Nicolae. O tura ce m-a solicitat foarte tare, mai ales din punct de vedere psihic.

Membrii echipei: Eugen, Ionut, Mihai si cu mine, adica Adi Gaz. Din echipa a lipsit Marius din cauza de raceala I guess.

Unde s-a intamplat: Piatra Craiului, creasta nordica.

Cand s-a intamplat: 5-7 decembrie, anul de gratie 2008

Cum s-a intamplat: am actionat conform conceptului AIDA

- atragerea Atentiei: de ceva vreme ne gandeam sa facem o tura hivernala in Piatra Craiului, munti "nitel" mai dificili...

- sporirea Interesului: am inceput sa studiem hartile, traseele, am citit jurnale ale celor care au mai fost iarna pe acolo...

- Decizia: ne-am hotarat asupra perioadei, echipamentului, am batut palma, banii jos si ochii la usa...

- am Actionat: vineri dimineata, cu rucsacul plin de tot felul de chestii trebuincioase, din care si obiecte taioase cum ar fi coltarii si pioletul, am urcat in metrou si apoi in autobus cu destinatia: serviciu. Nu va puteti imagina ce priviri erau prin metrou la vederea rucsacului...

Nu va mai plictisesc cu ce fac eu pe la serviciu... (ar trebui sa va ucid pe fiecare ;) )...

A sosit sfarsitul programului si au venit baietii sa ma ridice de la munca :)

Aici e musai sa fac o paranteza pentru explicatii. Deci "("
Tura asta ma cam speria. Ma gandeam in fiecare zi la ea... aveam impresia ca fac anumite gesturi pentru ultima oara :)))... ma gandeam ca "ce-mi trebuie mie creasta iarna?" etc. Oricum, aveam un morcov sanatos.

Inchid ")" si merg mai departe cu povestirea...

Cap compas DN1-Sinaia-Predeal-Zarnesti-Gura Raului-Fantana lui Botorog.

Pe la Ploiesti lui Marius ii revine starea de rau (ce nu l-a lasat in pace toata ziua) si renunta la tura. Il ducem la gara din Ploiesti si bine inteles: il vedeam ca singurul supravietuitor din grup :)

Am ajuns la Fantana lui Botorog pe la ora 21. Deci noapte.

Traseul pe care doream sa-l facem il puteti vedea pe harta de mai jos (cu mov).

Adica, am lasat masina la Fantana lui Botorog si am pornit noaptea spre cabana Curmatura, asa cum se vede in poza de mai jos. Bine inteles ca in primul luminis am pierdut marcajul si am balaurit vreo juma de ora pana sa-l regasim. (in poza, marcajul e batul din dreapta :) )

Am ajuns la cabana pe la ora 23. In afara de cabanier, noi eram singurii turisti. Ceilalti turisti care isi facusera rezervari au renuntat in ultimul moment sa vina. Oare de ce?

Am mancat ceva si ne-am culcat. A doua zi ne astepta o zi grea.

Nimeni nu a sforait, asa ca ne-am putut odihni foarte bine
Dimineata, ne-am echipat, am mancat si ne-am pregatit de plecare.

Mai jos vedeti animalutele de la cabana:

Si iata-ne plecati pe traseul Curmatura-Saua Crapaturii-Vf. Turnu-Vf.Ascutit-Vf. Piscul Ciobanului (La Om)-Refugiul Grind 1 unde vom innopta.

Ziua se anunta superba. Ziua de 6 decembrie, ziua cand va veni Mos Nicolae.

Priveliste din Saua Crapaturii spre Nord. Se vede Magura Codlei.

Tot din Saua Crapaturii, vedere spre Piatra Mica (1816m). (Anul asta am fost acolo de 1 Martie. Dar asta-i alta poveste)

Mergem mai departe si ajungem la zona de grohotis...

apoi la primul lantz...

apoi mai escaladam cate o saritoare...

Si ajungem pe Varful Turnu (1923m)

Priveliste spre sud. Undeva departe e destinatia noastra in aceasta zi.

Vedere spre Iezer-Papusa. Ce revelion am tras acolo...(http://adriangaz.blogspot.com/2009_01_01_archive.html)

Loc de popas

Tot inainte, pe creasta

Eugen

Inca un popas. In spate, nori. din ce in ce mai amenintatori. Dar ce sa mai... la noi vremea era buna :)

Eu, in camasa de serviciu

One of us

Am ajuns la refugiul Varful Ascutit. Frigul a inceput sa se lase, vantul a inceput sa bata, ceata aparea in zare... Eu nu prea eram linistit...

Privind spre destinatie. Nu, nu e acest varf destinatia noastra...

Pitici pe muntii mari

De acel varf va trebui sa trecem ca sa ajungem la destinatie. Incepe sa bata puternic vantul...
Undeva dupa acest varf, la un traverseu cu latimea de vreo 30 de centimetri, in zona Timbalu Mare, mi s-a facut frica. Frica pe bune. Asa ca l-am rugat pe Ionut sa ma asigure cu coarda. E greu sa va explic in cuvinte zona. Nervi sa fac o poza nu am avut :). Imaginati-va o creasta ingusta de vreo 30 de cm pe care mergi in echilibru pe un vant in rafale. Asta pe o distanta de vreo 15-20 de m. Bine inteles, de-o parte si de alta era prapastie. Nu stiu daca am reusit sa va fac sa vedeti...

Si iata ceata si ceatza

Never ending story... pisc dupa pisc... habar nu aveam cat mai aveam pana la refugiul Grind1... se lasa seara... vant la fel de puternic... ceata...

In zona Timbalu Mic din cauza vantului in rafale, Eugen era sa cada tot de pe o creasta foarte ingusta, iar eu m-am dezechilibrat serios. Poate ati simtit si voi caldura aia ce va cuprinde dupa o spaima grozava... Apoi transpiratia... Insa totusi, frica ma mentine vigilent...

Aproape de Ppiscul Baciului

Eugen si Mihai pe Piscul Baciului(2238m). Noapte... vant... fara ceata...

Am ajuns la refugiul Grind 1 (doua mii douasute si ceva de metri) unde am intalnit inca 3 baieti ce urcasera de la Plaiul Foii pe la La Zaplaz. Am mancat ca lupii si am dormit ca ursii. Asta pana pe la ora 3 AM, cand vantul batea atat de tare ca-mi era frica sa nu ia refugiul pe sus. Vant in rafale... dupa zgomotul din refugiu si dupa anumite experiente de-ale mele legate de vant pe munte, am estimat viteza la 100-110 km/h. Bineinteles, anumite chemari ale naturii datorate apei baute inaite de culcare au fost amanate pe termen nelimitat. Habar nu am cine s-ar fi aventurat noaptea pe creasta pe un vant ca asta doar pentru un pipi...

Am dormit cu intermitente, gandindu-ma si imaginandu-mi cum vom cobora dimineata. Ma vedeam mergand in 4 labe si rostogolindu-ma din cand in cand. Imagini nu prea placute.

Mos Nicolae nu a venit. Nu am gasit nimic in bocanci. Doar ceva gheata :). Daca Mosu' o fost pe creasta in acea noapte, atunci cu siguranta a trecut pe langa noi cu viteza vantului.

Pe la ora 6 AM, ne-am trezit definitiv, am iesit fara tragere de inima din sacii de dormit caldurosi in frigul din refugiu. Inauntru era +2 grade Celsius. Deci a fost totusi bine.

Mai jos refugiul Grind1. Sub noi, marea de nori. Vantul s-a linistit.

Noi, privind lumina rasaritului

Dupa ce am mancat ceva foarte rapid, am inceput coborarea spre refugiul Grind 2 (1629m?)

Privelistea spre rasarit (est)

Eugen

Eu

De acolo venim...

Refugiul Grind 2

Mergand fericiti (ca totul s-a terminat cu bine) printr-o padure devastata

Am ajuns in Cheile Pisicii

Apoi in Cheile Zarnestilor... traseu de escalada cu denumire zic io, originala...

Tot Cheile Zarnestilor

In cele din urma am ajuns la masina si... directia Bucuresti

Mai jos, Bucegii vazuti din zona Rasnov

Am ajuns cu bine in Bucuresti, plini de amintiri care pe masura ce timpul a trecut, au devenit din ce in ce mai faine si mai hazlii.

Insa, am tras si cateva invataminte:

- frica e buna atunci cand nu se transforma in panica. Te tine treaz si atent.

- nu trebuie sa-ti fie rusine sa ceri ajutor. Decat sa cazi pe undeva si sa pui in primejdie viata colegilor in incercarea lor de a te cauta si salva, mai bine ii rogi sa te ajute in portiunile mai dificile.

- bocancii de iarna (cu talpa rigida) sunt de un real ajutor. Eu am niste Scarpa Summit care s-au comportat admirabil. Am avut aderenta din plin, chiar si in zone cu zapada inghetata.

In rest, stiti si voi... prezenta echipamentului adecvat conditiilor de efectuare a turei este foarte importanta. Nu lasati echipament acasa pe motiv ca poate nu va trebuie. Sau ca rucsacul e greu.

Va doresc numa bine si succes in tot ce faceti!

PS: Duminica, 26 aprilie, in aceeasi formatie o sa urcam pe Valea Alba din Bucegi. O sa va povestesc cum a fost.

@+

Adi

Hai hui prin vant...

Dragii mei,

Acum ceva timp am fost prin Bucegi. A cata oara? Cine mai stie...
Traseul pe care doream sa-l facem: Sinaia-Cota 2000-Babele-Omu si retur. Asta in doua zile, bineinteles.

Membrii echipei. Ca de obicei, Iuliana (stanga) si Florentin (mijloc). Marius din pacate era prin Deutschland, working hard. Ultimul, dar nu cel din urma, cu voia voastra (si a mea): Sergiuuu :) (dreapta), Sergiu, omul care a mers nu prea bine in Piatra Craiului si s-a comportat apoi excelent in Iezer Papusa.

















Mai pot sa va spun ca Sergiu era sa nu mai fie in echipa, pentru ca a adormit in tren si a trecut de Sinaia. Noroc cu Iuliana care i-a spus "Intreaba si tu un om". In felul acesta Sergiu a reusit sa ajunga din nou in Sinaia.

Bun. Dupa ce, echipati cu coltari, pioleti, parazapezi, mammuti si alte echipamente meseriase, ne suim in telegondola si ajungem la Cota 1400, unde suntem priviti admirativ de catre "oamenii obisnuiti"... Ceva de genul: hmmmm, asa da... astia merg pe munte, pe creasta, pe jos, sunt alpinisti...
Am reusit sa le dam peste cap gandurile, atasandu-ne si noi (cei super echipati, care merg pe jos) cozii de la telescaun. Nu va spun ce frig am tras pana sus. Pentru ca am uitat sa va spun: batea vantul si erau multe grade cu minus.

Ajunsi sus, am intrat in cabana Miorita, tot asa, echipati cu tot ce v-am spus mai inainte. Lume privind admirativ... (se uitau mai ales la coltarii atasati de rucsaci). "Fuahhh, astia au venit pe jos... nu ca pantofarii". Numa noi stiam cat am facut pe jos...

Dupa ce am mancat in doua transe (lu' Sergia i s-a facut foame ulterior), am pornit cu ganduri mari catre Omu.

Poza de pe Varful Furnica...

Si dai si dai pana bocancii lui Sergiu s-au plictisit de mers. Ca sa-si arate nemultumirea, au inceput sa-l bata. Varful Omu se pare ca se indeparta din ce in ce mai mult. Insa cum se zice: speranta moare ultima.

Ajunsi pe Varful Furnica, vedem Complexul Piatra Arsa - in partea de jos a pozei - (pentru cine nu stie, aici se gasesc conditii de hotel, adica gresie, apa calda, dus in camera, termopane...)

si Babele...

Undeva departe se afla tinta noastra, Omu.

In timp ce inaintam din ce in ce mai greu (bocancii lui Sergiu chiar nu mai voiau sa participe la excursie) vedem un snowmobile trecand in viteza (mare) pe langa noi. Io m-am gandit cum ar fi sa te aflii pe traiectul lui, insa ascuns dupa o mica ridicatura de zapada, admirand peisajul si intrebandu-te de unde naiba vine zgomotul asta de motor...

Scapand cu bine de snowmobile, privesc in urma spre stana de sub Vf. Furnica.

Apoi privesc spre in fata cu speranta... poate poate ajungem la Omu. Inca speranta nu murise.

Un program artistic tinut de Iuliana, din care va arat finalul ;)

Iuliana facand poze. Primul, departe este Florentin, iar cel mai apropiat de Umbra e Sergiu. Dupa cum ati ghicit, Umbra (sau za shedou) sunt eu (buhahaha).

Apoi pauza in care speranta a decedat. Schimbare de directie, de tel, de ce vreti voi. Nu mai mergem la Omu ca nu mai ajungem pe timp de zi, iar pe creasta existau zone cu ceata.

Mersul noaptea pe timp de ceata e nasooool. Aprinzi frontala si vezi alb in fata (adica nimic). Stingi frontala si vezi gri (adica nimic). Am avut o experienta de genul asta anul trecut cand dupa o ciorba mancata la Babele, am iesit din cabana cu gandul sa ajungem la culcusul nostru de la Cabana Caraiman (drum pe care-l facusem de N ori). Se inoptase, a venit ceata si, drumul ala usor si bine marcat pe care-l faceam in 20 de minute a disparut. Deci, cum va spuneam, am iesit din cabana si nu mai stiam pe unde sa o luam. Am orbecait mult pana sa gasim marcajul potrivit (cruce albastra). Apoi l-am cautat pe urmatorul, apoi pe urmatorul... Si aveam in fata numai o ceata laptoasa. Pana la urma, dupa aproape 50 de minute am ajuns la Caraiman. Lunga paranteza asta, insa poate fi utila pentru cititori.

Tot timpul vantul a fost cu noi, spulberand zapada.

Totusi, eu i-am venit de hac in acest fel. Va sfatuiesc in modul cel mai calduros: pentru iarna cumparati-va o cagula si ochelari de schi.

Apare si Cabana Caraiman.

In timp ce ne ospatam cu mancare si bautura, aparatul lucra de zor. O jumatate de ora in frig a produs urmatoarea poza:

Dupa ce am povestit tot felul de lucruri cu cabanierii (Cristina si Narcis) si am reusit sa imi revendic patul pe care-l doream (nu spun care si langa cine) ne-am culcat.

Pe la ora 3 m-am trezit. Vantul duduia asa de tare ca imi faceam probleme pentru plecarea de a doua zi (de fapt, din acea zi). Pe vantul ala nu prea se putea merge decat in 4 labe.

Si iata ca ora 7 a venit si am iesit sa-mi fac pozele cu rasaritul. Am iesit din pat si am intrat in sala de mese. Daca ieseam afara, plecam cu vantul.

Masa de dimineata.

Iuliana si Tara.

Of, cat mai e de mers... desi poate fi si altceva, departe... ;)

Iuliana.

Si in cele din urma plecam (se mai linistise vantul).

Nu pe acolo in jos (acolo jos sunt Jepii Mici), ci pe acelasi traseu ca si in ziua precedenta.

Cei trei, insotiti de Tare, care se pare ca avea o treaba pe la Cota 2000.

Catelul asta a dormit in fata usii cabanei, pe beton, in ger. Voia sa o iubeasca pe Cora. In cele din urma a reusit. Ce inseamna perseverenta...

Ce se vedea pe traseul nostru...

Scena obisnuita de mers... (unii)

Iuliana si Tara inainte de a devia de la traseul initial. Am coborat in final pe Carp.

Undeva sub telecabina...

Am facut si cateva exercitii de oprire in piolet. Pozele sunt facute de Florentin.

Sergiu...

Florentin (p-asta am facut-o eu, cred)...

Iuliana...

si eu.

Pe Carp in jos. In centrul pozei se vede Cota 1400, iar mai jos Sinaia.

Apoi s-a intamplat FAPTA. Fapta care m-a facut sa inghet pret de cateva secunde.

Sergiu, in ciuda faptului ca l-am rugat sa nu se dea pe fund avand coltarii in picioare (i-am explicat si de ce, iar el mi-a confirmat ca a inteles), si-a dat drumul pe o panta lunga si abrupta. Pe langa asta, in unele locuri se vedeau iesind din zapada petece de iarba si posibil pietre. Omul nostru a inceput sa alunece din ce in ce mai repede, a scapat pioletul din mana, batul de tura la fel, s-a rostogolit in fel si chip pana a ajuns jos. In total cam 10-12 secunde de alunecare alandala. Dupa ce s-a oprit, a ramas nemiscat vreo 4-5 secunde, timp in care eu n-am mai respirat.

Nu va zic ce era in mintea mea... Si-a rupt ceva? Sper ca traieste... imposibil sa nu... cum il ducem daca are probleme... sun la Salvamont... ce spun parintilor...

Apoi Sergiu al nostru (pentru ca deja este si al vostru) se ridica incet incet si isi recupereaza cele pierdute. Il mai ajut si eu, strigandu-i cuvinte frumoase. Frumoase ca nu pot fi scrise aici. Si Iuliana (cu care ma certasem in tren "din cauza de Sergiu") ii adresa cuvinte mai putin colorate ca ale mele, ce ar putea fi reproduse aici, dar nu mi le mai amintesc.

Aici se vede ca, pana la urma am ajuns la un consens cu Iuliana ;)

Anyway, victory for Sergiu, care in afara de niste lovituri la coaste, la frunte si la capatul de jos al coloanei vertebrale nu a avut nimic. Of, asa m-am bucurat pentru loviturile astea...

Poza e facuta de Florentin.

Ca sa inchei in mod optimist, pot sa spun ca toti am avut cate ceva de invatat si ca toti am ajuns cu bine acasa. Mai mult, in ciuda a ceea ce s-a intamplat, Sergiu mi-e in continuare simpatic. Pe bune :)

Si un sfat prietenesc: daca invitati pe cineva in tura, aveti grija pe cine invitati, ca voi trageti ponoasele!

Scena din tren, in drum spre casa...

Numai bine va doresc si, pe data viitoare.