luni, 25 octombrie 2010

Valea Priponului

De ceva vreme ma tot gandeam sa merg din nou pe Valea Priponului. Aveam amintiri faine de acolo si, anuntandu-se vreme buna, mi-am zis ca ar fi cazul sa incerc din nou.

Zis si facut.
Am vorbit cu prietenii si dintre toti, Ioana a ridicat mana: PREZENT!

Sambata dimineata...

Bip bip bip... Bip bip bip...Bip bip bip...
5:30 AM

Ma imbrac rapid, apoi ma gandesc ca ar fi cazul sa fac niste poze cu textul descrierii vaii din Walter Kargel...


Tzup in taxi si hai la microbus.In cele din urma, la autogara ma intalnesc cu Ioana, tovarasa mea de drum in urmatoarele doua zile.

Tzup in microbus si cap compas Busteni.Somn de voie...
Cam mult somn, nu?

Ajungem la Busteni. De aici, prindem drumul spre Caminul Alpin, apoi marcajul triunghi rosu pana in Poiana Costilei.
O luam apoi la bifurcatie pe banda galbena pe Valea Cerbului catre Omu.
Nu ajungem inca la Omu.In schimb ajungem in Poiana Piatra Parlita, de unde incepe Valea Priponului.

Ocolim prima saritoare urcand la o stana parasita. Acolo, printr-o mare de brusturi si urzici reusim sa ajungem la cararea de acces in vale.
Zona imi trezeste amintiri (vedeti aici).

Ne tragem sufletul la umbra, mancam cate o ciocolata si pornim la drum.


Vedem cateva flori de colt...
Ajungem la a doua saritoare.

Cu rosu am marcat traseul pe care urma sa-l facem.


Urcarea saritorii nu pune probleme. Totusi, pentru ajutor, am rugat-o pe Ioana sa mai impinga de cordelina atunci cand vede ca mi-e greu.In acest fel poate reuseste sa ma impinga in sus...

A venit randul Ioanei. Pentru linistea mea si siguranta ei, am asigurat-o.

Nu a avut nici un fel de probleme la catarat.
Am pornit mai departe pe partea dreapta a vaii. La inceput, traseul a urmat o panta destul de inclinata, cu iarba si stanca.
Apoi s-a mai domolit, mersul devenind chiar relaxant.La un moment dat, uitandu-ma in susul vaii am vazut ceva traversand in fuga valea. Fiind cu soarele in fata nu am vazut prea bine. M-am si gandit ca totusi, numai capre pot sa fie.
Si asa a fost.

Un ciopor de vreo 10 capre.

Le-am intalnit cam in aceeasi zona ca si data trecuta cand am urcat pe vale.

Foarte frumoase :)

Am facut si o pauza mai lunga pentru papa si admirat peisajul. Ioana, nu se mai satura de peisaj :)

Vedem flori de rododendron
Peretele Costilei si releul...

Vedem Coltii Morarului si Piatra Mare.
Pornim. Pe drum gasesc un bolovan cu o scoica pietrificata incastrata. Iata o dovada ca pe unde urcam, odata a fost fund de mare. Dar asta stiati deja.
In cele din urma, dupa 3 ore si 15 minute am ajuns victoriosi sus, in buza vaii.

Vedem si o forma faina de stanca.

Ajungem la Omu.

Lupta pentru locul cel mai bun pentru cort.

Cortul e montat.

Pentru a se incalzi, Ioana s-a dedat la vin.
Si eu la fel, desi n-am dovada :)
A urmat o mica sedinta foto...
cu Ioana...
si Costila

Soarele mergea si el la culcare, dandu-ne de inteles ca asa ar trebui sa facem si noi.
O vom face, dar, cum frigul inca nu ne patrunsese la oase, mai facem o plimbare pe creasta.
Si vedem asa:
Valea Gaura
Un catel
Stanci

Ioana
Bucsoiu
A venit noaptea.
Si sa va povestesc...

Din cauza rucsacului mai mic cu care am venit, mi-am pus un sac de dormit cumparat de la Cora, pe nume "Frigul".
Nici de aceasta data nu s-a dezmintit.
Am tras amandoi un frig (adica Ioana si cu mine) de toata frumusetea.
Pe la ora 2 AM deja ma gandeam la patul de acasa... tare si caldut... la plaja de la Paralia Katerini....
Si, incercam sa ma misc cat mai putin ca sa nu o trezesc pe Ioana.
Recunosc, as fi vrut sa o trezesc, ca sa mai vorbim si sa ne incalzim unul de altul.
O auzeam cum doarme. In opinia mea atat de bine, ca ajunsesem sa o invidiez.
Si eu tremuram de frig...

Ora 6.30.
Frig...
Ioana doarme...
Je nu doarme...
Pe motiv (aproape inchipuit) de chemare a naturii, ies din "Frig" si ce vaz in fata ochilor ma incalzeste.
La suflet doar.
Oricum, totusi, aveam ceva cald in mine...
Sagetile albe indica umbra Cabanei Omu si a statiei meteo
Iata... norii se jucau frumos...

Ioana, iese si ea din cort. Mi-a spus ca a facut si ea frigul si ca nu a dormit aproape toata noaptea. Se gandise si ea sa ne incalzim unul de altul...
Si atunci mi s-a facut ciuda...
Pai nu puteam sa oftez si eu un pic mai tare azi noapte?

Buuuun.
Imi trece ciuda si ne inghiesuim in sala de mese pentru micul dejun.
Dupa breakfast, pornim pe traseuul spre Bran, pe Culmea Tiganesti (banda rosie).
Un traseu care ne-a placut foarte mult.
Dupa traseul pe Valea Gaura spre Bran, acesta este pe locul doi ca frumusete.

Ioana gaseste un mac de munte. A fost asa de fericita...
Poze de pe traseu...



Din acest punct, aparatul meu foto nu a mai vrut sa functioneze, motiv pentru care, restul pozelor sunt facute cu aparatul Ioanei...

Ajungem si la noul refugiu monta anul acesta. (Am mai vazut unul prin zona Vf. Batrana)


Incet, incet, ajungem in Bran...
The end.
Cu drag,
Ady